Fotografie de nunta in Cluj-Napoca – Flavia si Jochen

 

Locatie: Vila Tusa

Video: AV-Weddings

 

 

Fotografie din ziua nuntii – Gabriela & Vlad

Locatie: Aroma

Videografie: AV-Weddings

 

 

Cuvintele pe care nu le-am spus …
Sunt despre felul ei de a fi, de frumoasă adormită ce își primește culorile pe pleoape
în spectre de lumină și apoi râde, de răsună cristalul paharelor și se zbat între ele
paginile de carte veche și cuminte de pe rafturi.
Nu am vorbit despre cum are ursitoare vesele, ca zilele de toamnă blânde, ce îi
poartă voalurile de emoție, până o găsește el. Iar el o găsește tot zâmbind, gata să
zboare cu el, ca o linie desenată cu scop, pe o foaie texturată.
Am tăcut când culorile pastelate ale florilor și ale liniștii dintre ei s-au auzit în toată
casa, când el o ținea posesiv și ea accepta, fericită, că de acum se vor prezenta ca
două figurine sculptate una lângă alta mereu.
M-au privit tot timpul cu deschidere, ca cerul cu stele de pe umerii ei, ca palmele
deschise pline de trifoi proaspăt, norocos și gingaș. În contrast cu vechimea pielii de
pe cărți sfinte și a lemnului din icoane ce le ascultă în ecouri jurămintele.
I-am spus că baloanele nu sunt pline de aer, ci de dorințe și îmi râde în obiectiv
pentru că azi și ea crede în povești, când are lângă ea mici zâne în albastru de cer și
un prinț ce i-a așezat o altă inimă pe degete, doar a lui și doar pentru ea.
Nu am spus nimic despre cum râsul lui e doar pentru ea și niciodată pentru aparat,
despre cum mâna lui o atinge ca să se asigure că e acolo și ea îl strânge ca să îi
spună că Da, da sunt! Și ești.
Am tăcut, ca dansul dintr-o seară ce părea de bal, desprins din desene vechi, cu un
sărut pe mână și valuri de dantelă și voal, să se disipe prin aer, să însuflețească
frunzele din părul ei, cățelușii purtători de drăgălășenie și cerul deschis la propuneri
secrete și promisiuni.
Când artificiile s-au stins, când pașii nu s-au mai auzit și horele s-au oprit, zâmbetele
s-au dus la culcare și ei au plecat spre apus, spre propria poveste, mi-am dat seama
că nu trebuia să spun altceva.
Iar cuvintele pe care nu le-am spus stau toate, într-o fotografie de poveste.

 

Eng

 

The words I never said…

Are about the ways she is, like a sleeping beauty receiving her colours on her eyelids
in spectres of light and how she laughs, making the crystal sing and old books pages
ruffle on shelves.
I never spoke about how her joyous fairies, like autumn gentle days, carry her veils of
emotions, until he finds her. And he does, smiling still, ready to fly away with him, like
a line drawn with purpose on a textured page
I stayed silent when the pastel nuances of flowers and their silence resonated inside
the house, when he kept her possessively close and she accepted, with joy, that from
now on they’ll show themselves as two sculpted figurines, one beside each other
forever.
They looked at me with open souls, like the sky of freckled stars on her shoulders,
like palms keeping safe fresh clovers, lucky and frail. In contrast with the hardened
leather of old holly books, and wise icons that hears their vows echoing.
I told her balloons aren’t filled with air, but wishes and she laughs to my camera
because today she believes in fairy tales, with pixies in blue next to her and the price
that placed another heart on her fingers, his and just for her.
I said nothing about how he smiles only for her and never for the picture, about how
his hand touches her to make sure she’s real and she touches back to say yes, I am,
you are too.
I was silent, for the dance torn from a story page, with a hand kiss and waves of lace
and veil, to spread over the night, to breathe life into the leaves from her hair, and the
cuteness in the pair of puppies, and the night sky, bearer of secrets and promises.
When the fireworks fell dark, when the steps went quiet and the dance went to sleep,
along with the smiles and their ride into the sunset, towards their own story, I realised
there was nothing else left to say.
And all the words I never said are in the visual storytelling of this wedding.

 

Sesiune foto dupa nunta – Raluca si Ovidiu

 

Trash the dress – Patricia + Dan

 

Locatie: Castelul Corvinilor

Fotografie de nunta – Adi + Adina

Locatie: Cort Eden, Sucevita

Decoratiuni: Lovely Weddings

 

Fotografie de nunta si portret – Lavi + Sami

Cuvintele pe care nu le-am spus …
Sunt ascunse în pistruii ei, în apăsarea delicate a tălpilor goale pe podele de lemn
încălzit de soare care binecuvânteaza pregătirile. Sunt singură în camere pline de
viață, pentru că ea se uită prin mine, la venirea lui, iar el, din altă parte, dar aceeași
lume, pentru că altfel nu s-ar putea, îi întoarce așteptarea.
Amândoi retrăiesc, între degete grăbite să îi binecuvânteze și pregătească, între
scări pline de ecouri de pași și taste de mașină de scris mută, copilării care i-au adus
aici, ca un drum plin de ghidare divină.
Eu tac, pentru că ea îmi zice că mama ei îi aduna în jurul mesei și le împărțea la toți,
familie mare, iubire mare, o mână de cartofi, fierți, goi. Si ei se rugau și îi mulțumeau
lui Dumnezeu că au ce mânca.''Și nu o dată s-a întamplat, Liana, să se audă bătăi în
usă în timp ce ne rugam flămânzi și amărâți la masă. Și deschidea mama ușa și se
prăvăleau în casă saci cu legume, pungi cu pâine proaspătă și fierbinte, carne și tot
ce mațele noastre goale puteau pofti”.
Iar azi familia e așteptată la ospăț și fericire și guri flămânde doar de cuvinte
frumoase și stomace ce dor doar de râs, mâini ce se întind doar pentru a cere alte
brațe, dar același sentiment de recunoștință și fericire simplă, ca mirosul pământesc
de lemn.
Îi râde lacrimi, de parcă e prima dată când îl vede, iar fericirea li se oglindește în lac,
în cer și în ochi ce lăcrimează, că nu încape într-o ființă atâta spirit și frumos. Se
ating timid, să nu se spargă cuvintele ce și le-au spus până acum, iar noi cuvinte,
jurăminte și povețe, le stau grămadă la picioare, pe ridurile mâinilor strânse, pe florile
sălbatice din buchet.
Tac când se aude o chitară, și ca să nu deranjez valurile, vălurile și rotocolalele
părului ei, îi privesc prin obiectiv, mută la conversația neauzită dintre ochi, minte și
buze nemișcate, fericite, sărutând promisiuni pe mâinile ei.
Nu am spus nimic despre cum sunt ca doi copii când se strâmbă, când se privesc și
când încap între brațele celor iubiți, despre cum își poartă cununile și se poartă unul
pe altul, despre tot ce și-au spus și au râs.
Cuvintele pe care nu le-am spus stau toate, alături de lacrimi ce nu voi recunoaște că
le-am lăsat, într-o fotografie de poveste.

 

Eng

 

The words I never said…
Are hidden in her freckles, in the delicate push of soles on wooden floors, warm and
blessed by the sun, like this preparation. I’m alone in rooms full of life, because she
look through me, to his coming, from elsewhere, and from there, from the same
world, how can there be another way, he returns her yearning.
They both relieve, through hurried fingers that get them ready and bless them, on
stairways full of echoes of steps and typewriting machine sounds of creation, the
childhood that brought them here, like a road filled with divine guidance.
I say nothing, because she recalls her mother gathering them around the table and
sharing, among many and loving, a handful of boiled potatoes, to go around and fill
their bellies. And how they prayed, thanking the Lord, for the food on their table and
Not only once, she says, they heard someone knocking as they prayed there, hungry
and humble, and abundance came through the door to fill them all.
And today the family reunites again to feast on love and happiness and mouths are
hungry just for pray words and bellies hurt only from laughter, hands reach to ask
only for hugs, but the same feeling of gratitude and simple, pure happiness abounds,
like the earthly smell of old wood in a house.
She smiles him tears, as if it’s only the first time she discovers him, and their joy is
reflected on the lake and in teary eyes, for it’s too great the presence of a spirit to be
contained in two small bodies. They touch each other tentatively, for the words said
until now to stay intact and new words, vows and lessons, gather at their feet, on the
wrinkles of their intertwined hands and on wild flowers in her hands.
I fall silent when a guitar starts and to not disturb the waves, the veils and curls of her
hair, I watch them through the lens, wordless to the conversation they have in eyes,
mind and still lips, red and happy, kissing lightly promises on her small hands.
I said nothing about how they are like two frowning children when they play faces at
each other, when they fit into the loving arms of family and when they wear their
crowns and wear each other, nothing about what they said and laughed out loud.
All the words I never said, along with tears I’ll never take back, are in the visual
storytelling of this fairy-tale wedding.