Fotografie de nunta in Medias – Florin + Cami

Locatie: BinderBubi

 

Andra si Liviu au spus ”Da!” in fata ofiterului de stare civila.
Am imortalizat fericirea din ziua cununiei lor in imaginile de mai jos:

Fotografie de nunta si portret – Lavi + Sami

Cuvintele pe care nu le-am spus …
Sunt ascunse în pistruii ei, în apăsarea delicate a tălpilor goale pe podele de lemn
încălzit de soare care binecuvânteaza pregătirile. Sunt singură în camere pline de
viață, pentru că ea se uită prin mine, la venirea lui, iar el, din altă parte, dar aceeași
lume, pentru că altfel nu s-ar putea, îi întoarce așteptarea.
Amândoi retrăiesc, între degete grăbite să îi binecuvânteze și pregătească, între
scări pline de ecouri de pași și taste de mașină de scris mută, copilării care i-au adus
aici, ca un drum plin de ghidare divină.
Eu tac, pentru că ea îmi zice că mama ei îi aduna în jurul mesei și le împărțea la toți,
familie mare, iubire mare, o mână de cartofi, fierți, goi. Si ei se rugau și îi mulțumeau
lui Dumnezeu că au ce mânca.''Și nu o dată s-a întamplat, Liana, să se audă bătăi în
usă în timp ce ne rugam flămânzi și amărâți la masă. Și deschidea mama ușa și se
prăvăleau în casă saci cu legume, pungi cu pâine proaspătă și fierbinte, carne și tot
ce mațele noastre goale puteau pofti”.
Iar azi familia e așteptată la ospăț și fericire și guri flămânde doar de cuvinte
frumoase și stomace ce dor doar de râs, mâini ce se întind doar pentru a cere alte
brațe, dar același sentiment de recunoștință și fericire simplă, ca mirosul pământesc
de lemn.
Îi râde lacrimi, de parcă e prima dată când îl vede, iar fericirea li se oglindește în lac,
în cer și în ochi ce lăcrimează, că nu încape într-o ființă atâta spirit și frumos. Se
ating timid, să nu se spargă cuvintele ce și le-au spus până acum, iar noi cuvinte,
jurăminte și povețe, le stau grămadă la picioare, pe ridurile mâinilor strânse, pe florile
sălbatice din buchet.
Tac când se aude o chitară, și ca să nu deranjez valurile, vălurile și rotocolalele
părului ei, îi privesc prin obiectiv, mută la conversația neauzită dintre ochi, minte și
buze nemișcate, fericite, sărutând promisiuni pe mâinile ei.
Nu am spus nimic despre cum sunt ca doi copii când se strâmbă, când se privesc și
când încap între brațele celor iubiți, despre cum își poartă cununile și se poartă unul
pe altul, despre tot ce și-au spus și au râs.
Cuvintele pe care nu le-am spus stau toate, alături de lacrimi ce nu voi recunoaște că
le-am lăsat, într-o fotografie de poveste.

 

Eng

 

The words I never said…
Are hidden in her freckles, in the delicate push of soles on wooden floors, warm and
blessed by the sun, like this preparation. I’m alone in rooms full of life, because she
look through me, to his coming, from elsewhere, and from there, from the same
world, how can there be another way, he returns her yearning.
They both relieve, through hurried fingers that get them ready and bless them, on
stairways full of echoes of steps and typewriting machine sounds of creation, the
childhood that brought them here, like a road filled with divine guidance.
I say nothing, because she recalls her mother gathering them around the table and
sharing, among many and loving, a handful of boiled potatoes, to go around and fill
their bellies. And how they prayed, thanking the Lord, for the food on their table and
Not only once, she says, they heard someone knocking as they prayed there, hungry
and humble, and abundance came through the door to fill them all.
And today the family reunites again to feast on love and happiness and mouths are
hungry just for pray words and bellies hurt only from laughter, hands reach to ask
only for hugs, but the same feeling of gratitude and simple, pure happiness abounds,
like the earthly smell of old wood in a house.
She smiles him tears, as if it’s only the first time she discovers him, and their joy is
reflected on the lake and in teary eyes, for it’s too great the presence of a spirit to be
contained in two small bodies. They touch each other tentatively, for the words said
until now to stay intact and new words, vows and lessons, gather at their feet, on the
wrinkles of their intertwined hands and on wild flowers in her hands.
I fall silent when a guitar starts and to not disturb the waves, the veils and curls of her
hair, I watch them through the lens, wordless to the conversation they have in eyes,
mind and still lips, red and happy, kissing lightly promises on her small hands.
I said nothing about how they are like two frowning children when they play faces at
each other, when they fit into the loving arms of family and when they wear their
crowns and wear each other, nothing about what they said and laughed out loud.
All the words I never said, along with tears I’ll never take back, are in the visual
storytelling of this fairy-tale wedding.