Fotografii din ziua nuntii – Paula + Kervin
Locatie – Marion
Videograf: iframe
Cuvintele pe care nu le-am spus …
Stau la răcoare sub o pânză albă, alături de două siluete încă lipsite de substanță. El
și Ea, dar fără inima care bate în interior, un alb și un negru gata de ceremonie.
Gâdilat de soare și de vânt, viitorul lor le transmite emoția și ei râd, sub degete de
soartă, imprimate pe geamuri ca o față de copil curioasă de tot ce înseamnă viață.
Când îi surprind forma, ea are stele la ureche și un univers în gând, spre care
aleargă fără să obosească și fără frică. Sunt poeți care vorbesc de fericirea din
palme, sau dintre brațe, dar ei i se citește, cu tot cu metafore, în felul în care ridurile îi
sunt văi de râs și trecători de împlinire, un peisaj de frumusețe, pe o față de femeie
regăsită în propria poveste.
Am alergat în urma lor pe glob, prin povești de limbă și tradiții, pe tivuri de sari senin
ca expresia de mamă și centuri și catarame trainice ca ideea de familie. Tăcută ca
ochii căprui, zbuciumată ca violetul florilor din buchet, i-am urmat printre priviri de
străini care s-au transformat în familie și familie care s-a metamorfozat ca să includă
noi amintiri.
Aparatul nu simte căldură, nu pulsează ca o inimă și nu strânge ca niște brațe, dar
vede tot. Și la un moment dat, declanșează doar împins de un deget de fotograf care
simte căldura oamenilor din jur. M-am lăsat prinsă de emoția spionului ce ghicește
intensitatea apăsării mâinii ei peste inima lui, ca un mesaj prin atingeri, și mi-am
văzut reflectată imaginea în ochi curioși de copilă care se bucură parcă de un
moment magic, din povești.
S-au ascuns de mine unul în altul, între mâini împletite peste mâini, peste corpuri și
peste bucurii, dar i-am regăsit între degete răsfirate cât să cuprindă tot, tot, tot ce
sunt și devin azi, și iar devin, în ziua când vor repeta jocul de a se dedica unul altuia.
Dansează și nu se aud vorbe, se aud gânduri care dansează și ele, de la corp la
corp, de la fericire la fericire, de la urare de prieten la dorință de părinte.
Am pus stop la fiecare joc, la expresii de oameni care nu pot să se oprească din
sărbătorit, târziu în noapte, încă puțin și iar, la lumină de artificii și licăr de ochi și
râset plin, de copil aruncat spre cer și suflet plin, de îndrăgostit ajuns acasă.
Iar cuvintele pe care nu le-am spus se scriu în umbre și în culori pe care nu le-am
visat, dar așa pare, printre oameni de departe, aduși aproape și un aproape care din
acea zi înseamnă familie, ca într-o fotografie de poveste.