Fotografie din ziua nuntii – Carolina + Razvan

Locatie: Restaurant Aroma

Videografie: DeepColors

 

 

 

 

 

Cuvintele pe care nu le-am spus …
Sunt argintii, ca pelicula veche, ca bijuteriile presărate în părul ei, ca nasturii ce se
închid, unul câte unul, sub degete tremurânde, peste un corp ce înseamnă doar
jumătate din toată ființa lor. Am ascultat ritmurile de zâmbet, tot mai pline de sens, tot
mai puternice în tăcerea lor, ca o furtună aducătoare de zbucium de viață.
E ceva magic în a prinde fericire lângă fericire într-o poză, ca o comparație între unic
și irepetabil. Când nu simți puterea îmbrățisății, dar vezi venele pulsând emoție sub
mușchi și piele, în desene delicate, ca dantela.
Nu întreb ce se ascunde sub butoni, dar mi se răspunde, în priviri aruncate viitorului
și înțelegeri ascunse, ca dorințele pe stele căzătoare. Valuri peste valuri de așteptări,
ca petale înghesuite spre frumusețe în nuanțe de diafan, într-un buchet, se sparg de
țărmuri pline de prieteni adunați să țină bucurii, atunci când nu mai încap în două
piepturi.
Și pe urme de reflexii în ferestre, umbre alungite spre lumină, panglici legate de
binecuvântări și rânduri aglomerate din cărți aurite, le prind pașii. Alături de părinți,
alături de prieteni, o cadență de miere, delicată, lentă și permanentă. Adunată în
spațiul infinit cuprins între degetele calde ale unei țineri de mână, povestea lor inspiră
și expiră, o ființă vie, unică și delicată.
M-au purtat prin labirinturi, unde tot timpul vieții lui s-a desfășurat ca un fir rebel, spre
un centru și îi văd în priviri cum el știe că ea e acel loc de întâlnire a sensului cu
viitorul. Știe și ea, și construiește noi culoare în labirint, mereu cu o promisiune de
Sunt aici și Nu te voi pierde niciodată.
Iar alături de ei, lanțuri de brațe îi ancorează pe ring și plase de bucurie îi prind când
apare oboseala și continuă, proaspeți, bătaie de toc după bătaie de toc, un ritm de
inimă modelată în pastel și oameni dragi.

Și-au spus mai mult decât Da, în dansuri de fum și ploaie și aplauze. Și puteam să îi
aud, între cântece, ca pe o liniște de furtună, cum își șoptesc că ei sunt furtuna și
conturul luminii pe un cer înnourat și tot ce contează.
Iar cuvintele pe care nu le-am spus stau, fascinate de explicația iubirii lor, într-o
fotografie de poveste.